În centrul orașului Valencia se găsește Arena Coridelor din Plaza de Toros, o grozăvie construită în secolul al XIX-lea, inspirată de arhitectura coloseumurilor romane. Cu fațade din cărămidă roșie și arcade elegante, arena nu este doar un monument arhitectural de referință, ci și un simbol al uneia dintre cele mai cunoscute și controversate tradiții spaniole: corida.
În fața arenei se află statuia toreadorului José Manuel Calvo Bonichón, cunoscut sub numele lui de scenă Manolo Montoliu, care a murit în timpul unei coride ucis de un taur pe o arenă din Sevilla.
Corida (corrida de toros) își are originile în spectacolele cu animale din perioada romană, dar forma actuală s-a cristalizat în Spania medievală. Astăzi, corida se desfășoară după un ritual bine stabilit: trei matadori se confruntă fiecare cu câte doi tauri, într-o serie de etape (tercios) care culminează cu momentul final, în care matadorul trebuie să înfrunte taurul și să îl ucidă cu o singură lovitură de spadă.
Pentru susținători, corida este o combinație de artă, curaj și dans – o confruntare dramatică între om și animal, încărcată de simbolism și spectacol.
Deși pentru mulți spanioli și vizitatori corida este o expresie a identității culturale, pentru alții reprezintă o practică barbară și crudă.
Taurii sunt răniți progresiv, cu sulițe și harpoane, înainte de lovitura finală, ceea ce provoacă multă suferință. Organizațiile internaționale și o parte din opinia publică văd în coridă o formă de cruzime, nu de artă.
În rândul tinerilor, interesul pentru coridă a scăzut constant. În unele regiuni, cum este Catalonia, coridele au fost interzise.
În timp ce susținătorii afirmă că face parte din patrimoniul cultural spaniol, criticii consideră că nu mai are loc într-o lume modernă, preocupată de bunăstarea animalelor.
Voi ce părere aveți: corida ar trebui privită ca un element de patrimoniu cultural sau ca o practică ce ar trebui să dispară?
În peste 20 de ani de călătorii prin lume, am ajuns în peste 70 de țări și am adunat o arhivă imensă de fotografii. Multe dintre ele n-au fost niciodată postate – dar fiecare surprinde un moment, un instantaneu sau un detaliu care merită văzut.
Așa că, în loc să rămână pe un hard într-un folder, m-am gândit să le împărtășesc cu voi. În fiecare săptămână, aleg o fotografie din arhivă și o postez aici, alături de o amintire, o poveste scurtă sau un gând de drum.
E un exercițiu de memorie, de călătorie și de împărtășit.
Poza săptămânii o poți găsi și pe pagina de Facebook sau Instagram! Caută după tagul #ArhivaLuiMario
