M-am întrebat adesea: de unde mi se trage pasiunea pentru călătorit? De ce o am eu, dar alții nu? Cum de nu sunt pasionat de pescuit, ca tata, sau de alte hobbyuri? Dacă mă gândesc bine, nu cred că există vreun loc pe lume pe care să nu vreau să îl vizitez. Fie că vorbim despre locuri mai puțin accesibile, precum Cernobîl, Fukushima, Antarctica, Afganistan sau Călan, județul Hunedoara fie de atracții iconice ca Times Square, Turnul Eiffel sau Piramidele, ce apar stereotipic pe logourile de la majoritatea agențiilor de turism de apartament.
După ce am reflectat și am derulat filmul copilăriei, sunt aproape convins că totul a început de la un atlas geografic școlar. De fapt sunt mai mult ca sigur că de la atlasul acela a plecat totul. Seară de seară îl răsfoiam filă cu filă, hartă cu hartă, fascinant de fiecare detaliu, chiar dacă ajunsesem să îi știu paginile pe de rost. Și totuși, cu fiecare răsfoire, entuziasmul rămânea același.
Apoi mai era harta din clasele I-IV, o hartă a României, de fapt, a Republicii Socialiste România. Chiar dacă am fost la școala primară în perioada 1993-1997, materialele didactice erau încă rămase din perioada comunistă. Harta era ponosită, uzată și îmbătrânită, dar reprezenta, probabil, singura pată de culoare din sala de clasă și din peisajul cenușiu din perioada aceea de tranziție de la începutul anilor ’90.
Adesea, în pauze, îmi petreceam timpul uitându-mă la acea hartă. Sate, râuri, drumuri, orașe, munți, vârfuri – le admiram cu ochii minții și mă imaginam deja în acele locuri. Când ești copil, imaginația nu are limite, nu există bariere autoimpuse. Cu toate acestea, nu mi-aș fi imaginat că, peste doar câțiva ani, aveam să am acces la internet, libertatea de a circula oriunde, curse de avion low-cost și toată nebunia de „revoluție în turism” – cum îmi place mie să o numesc.
Vă reamintesc că, în anii ’90, ideea de a zbura cu avionul sau de a călători în țări străine părea aproape SF. Beam apă de la robinet, iar sucul era un lux rezervat ocaziilor speciale. Îmi amintesc perfect momentul din ’97, când verișoara mea din SUA a venit în vizită și am văzut pentru prima dată apă plată îmbuteliată. Mi se părea incredibil că cineva ar putea plăti pentru ceva ce aveam gratuit acasă!
În acea perioadă, aveam nevoie de vize pentru a călători în Europa de Vest, iar o vizită la Viena, Paris, Milano sau Londra părea mai degrabă un vis îndepărtat decât o realitate accesibilă.
Am regăsit exact aceeași hartă a R.S.R. în 2023, după 26 de ani, în școala părăsită de la Minișu de Sus, un sat aproape mort din județul Arad, când filmam pentru emisiunea de călătorii „Drumuri aproape” de la TVR. A fost o întoarcere în timp și la propriu și la figurat. Emisiunea respectivă o puteți vedea aici.
Preotul din Vadu Izei, bișnițarul din Sighet, ospătărița din Mediaș și Radu Paraschivescu
Alăturarea personajelor de mai sus poate părea, la prima vedere, ridicolă, absurdă sau lipsită de orice logică. Ce legătură au între ele? În realitate, fiecare reprezintă o bornă, rămasă întipărită în mintea mea, ilustrând perspective diferite asupra ideii de a călători.
Preotul și bișnițarul
Primele două borne datează din 2011, când am ajuns pentru prima dată în Maramureș. Am planificat un traseu prin care, după ce vizitam locurile propuse, treceam pe la Sighet în Ucraina, cu destinația Mukacevo, iar apoi ne întorceam la Arad prin Ungaria, cu un popas la Debrecen. Ultima noapte am petrecut-o la o pensiune deținută de un preot. Om întreprinzător, acesta nu doar administra pensiunea, dar se ocupa și de contrabandă cu țigări și motorină.
La masă, ne-a întrebat pe unde aveam de gând să mai mergem:
– Mergem până în Ucraina, în primul orășel mai mare.
– Ce vreți să cumpărați? Alcool? Țigări?
Părea pregătit să ne dea niște ponturi bune.
– Nu! Mergem să vizităm. N-am fost niciodată în Ucraina (la momentul respectiv era prima dată când mergeam, deși ulterior aveam să revin de mai multe ori). Vrem să vedem cum e acolo, să ne facem o impresie despre țara vecină.
Gazda noastră a rămas sceptică și neîncrezătoare. Nu credea că mergem în Ucraina să vizităm. Se uita cumva bănuitor la noi. Părea convins că motivul nostru era altul, deși nu-l puteam învinovăți. Mulți localnici din Maramureș, mai ales cei din apropierea frontierei, se pare că nu puteau concepe că cineva ar putea merge în Ucraina doar pentru a vizita. Mukacevo nu e Kiev sau Odessa, dar nici un simplu sat. Cu o populație de peste 85.000 de locuitori, orașul are un centru pietonal cochet, un castel, câteva biserici și clădiri frumoase, chiar ai ce vedea.
Totuși, aceeași reacție am întâlnit-o la un bișnițar din Sighetu Marmației, care stătea lângă un tonomat de schimb valutar (da, exista așa ceva în 2011 în Sighetu Marmației). Din vorbă în vorbă, am aflat că lucra ca polițist în timpul liber. Ne-a arătat și insigna, care părea autentică. Știa o „șmecherie” prin care bloca tonomatul, forțând oamenii să schimbe bani de la el. Avea un curs decent, iar cum era weekend și casele de schimb erau închise, nu aveam prea multe opțiuni.
– Vrem să schimbăm bani ucraineni (hrivne/UAH), i-am spus.
– OK. Dar pentru ce mergeți acolo? Țigări? Alcool? Motorină?
– Nu, mergem să vizităm Mukacevo.
A izbucnit în râs. Am profitat de ocazie pentru a întreba și alte lucruri: „Cum e la vamă?”, „Se trece greu?” și alte curiozități. Așa am aflat că la punctul de control ucrainean era „recomandat” să inserăm în pașaport “fabuloasa” sumă de 1 leu, pentru a evita eventualele probleme. Este o poveste interesantă, dar o voi detalia cu altă ocazie.
După ce ne-a schimbat banii, totul a decurs bine, dar la plecare ne-a întrebat din nou:
– Bine, bine, dar pentru ce mergeți totuși acolo?
– Pentru turism, să vedem ce e de văzut.
– Dar ce să vedeți acolo? a spus el, la fel de mirat ca preotul.
Nu puteau să își imagineze că cineva merge în Ucraina doar pentru a vizita. Această mentalitate mi-a rămas întipărită în minte și m-a făcut să apreciez și mai mult ceea ce pentru unii pare banal: bucuria de a descoperi locuri noi.
Ospătărița din Mediaș și perspectiva lui Radu Paraschivescu
Următoarea bornă datează din 2017, la Mediaș, când am făcut cursul de ghid național de turism și eram în excursia de practică la nivel național. Traseul nostru includea și acest cochet oraș transilvănean, unde am oprit pentru o scurtă vizită, urmată de pauza de masă.
Grupul nostru destul de numeros a atras atenția ospătăriței care ne-a preluat comanda. Se uita la noi oarecum mirată, probabil încercând să înțeleagă ce căutăm acolo sau ce ne adusese în Mediaș. Păream un grup neobișnuit, iar combinația de întrebări legate de oraș, atitudinea entuziastă și interesul pentru detalii turistice păreau să o intrige.
– Cu ce ocazie pe aici?
– Suntem ghizi de turism în practică. Am vizitat orașul.
– Și ce să vedeți aici?
Răspunsul nostru i s-a părut incredibil. Am încercat să îi explicăm ce frumos e Mediașul, dar era greu de convins.
Întru cu totul alt contex, Radu Paraschivescu, în podcastul „Vorbitorincii”, pe care îl urmăresc cu drag, menționa că nu și-a propus niciodată să călătorească în afara Europei. Preferă să exploreze diversitatea bătrânului continent, care îi satisface pe deplin curiozitatea.
În timp ce respect perspectiva sa, pentru mine, ideea de a-mi limita curiozitatea doar la Europa e de neconceput. Eu chiar sper să prind primele curse comerciale spre Marte. „Țin pumni” la Elon Musk!
De la vis la realitate
Când am început în 2013 proiectul „Arad Free Tours”, ideea de tururi ghidate în Arad părea ridicolă pentru mulți. „Tururi în Arad? Ce să vezi în Arad?” – asta mi se spunea.
Fast forward câțiva ani, iar „idee naivă” a devenit realitate. De atunci, am organizat zeci de tururi, prin care au trecut sute, poate chiar mii de turiști. Am ajuns chiar la un tur dedicat localnicilor să avem peste 300 de participanți. Grupul a fost atât de mare, încât am ajuns să blocăm bulevardul – o imagine incredibilă, care m-a făcut să realizez cât de mult crescuse inițiativa. Acum pot spune cu mândrie că am demonstrat că orice loc poate deveni o destinație, dacă îl prezinți cu pasiune și dedicare.
Din curiozitatea copilului care răsfoia un atlas uzat până la inițiative precum Arad Free Tours, Asociația Turism Alternativ sau Școala de Turism Alternativ, drumul meu a fost și este unul presărat cu provocări, obstacole dar și cu satisfacții. Am învățat că esența călătoriilor stă în detalii și că cele mai valoroase experiențe sunt cele care ne scot din zona de confort și ne provoacă să vedem dincolo de aparențe.
În loc de concluzie
Așadar, indiferent că visezi să explorezi orașul vecin, o țară puțin cunoscută sau colțuri îndepărtate ale lumii, ține minte că fiecare pas contează. Uneori, ceea ce alții văd ca fiind banal sau imposibil poate deveni, cu perseverență și pasiune, o aventură incredibilă. Totul începe cu un vis – iar restul e doar o călătorie pe care trebuie să o faci!
Pentru mine, pasiunea pentru călătorii a început de la un banal atlas. Dar la voi? V-ați întrebat vreodată de unde vine dorința de a călători? Ce a declanșat scânteia, microbul, chemarea?
Pingback: Este turismul mai mult decât consumerism romantic? - My Travel Level
Dorinta de a calatorii vine dintr-o sete de cunoastere, daca ma intrebi pe mine 😊
Nu neapărat. Sunt care merg la resorturi all-inclusive și nu ies 2 săptămâni din resort. Și acolo e tot sete de cunoaștere?
Aia se numeste deplasare din loc in altul 😁
Corect. Dar din punct de vedere statistic, sau ca definiție sunt contabilizați tot la turism.
Care a fost prima tara vizitata?
Ungaria, cu părinții, pe la vreo 4-5 ani, apoi am fost în Germania la nașii mei la 13 ani și apoi în SUA la neamuri la 14 ani. Pe cont propriu 100% am fost prima dată într-un circuit cu mașina prin Serbia, Croația, Slovenia, Italia, Austria, Ungaria.