You are currently viewing Poza săptămânii #46: Bijuteria arhitecturală a nabateenilor – Petra, Iordania
📸 © 2022 Mario Csipai

Poza săptămânii #46: Bijuteria arhitecturală a nabateenilor – Petra, Iordania

Am văzut multe obiective turistice renumite care m-au marcat și m-au impresionat. Unele foarte populare, unele moderne, altele antice. Marele Zid, Statuia Libertății, Turnurile Gemene, Capela Sixtină, Stadionul Wembley, Pompei… și lista poate continua. Dar dacă ar fi să aleg unul singur, cred că acela ar fi Petra.

Nu pot să explic exact de ce. Poate are legătură cu filmele din seria Indiana Jones, care mi-au marcat copilăria. Sau poate cu ideea de oraș antic ascuns, sculptat direct în stâncă, descoperit după o călătorie printr-un canion îngust care îți construiește așteptarea pas cu pas.

Petra nu este doar spectaculoasă, ci și una dintre cele 7 noi minuni ale lumii, o recunoaștere care confirmă importanța sa istorică și culturală la nivel global. Orașul a fost capitala regatului nabateean, un popor arab care, în urmă cu peste 2000 de ani, a reușit să transforme această zonă aridă într-un nod comercial esențial între Orient și Occident. Ingeniozitatea lor nu s-a limitat doar la arhitectură, ci și la sisteme complexe de colectare și distribuție a apei, fără de care existența unui oraș în mijlocul deșertului ar fi fost imposibilă.

Iar când ajungi în fața „Trezoreriei” (Al-Khazneh), primul impuls nu e neapărat să faci o poză, ci să încerci să înțelegi proporțiile. Fațada e mult mai mare decât pare în imagini, iar detaliile sculptate direct în stâncă îți dau senzația că te afli în fața unei construcții, nu a unei intervenții asupra naturii. E unul dintre acele locuri unde realitatea bate clar orice fotografie.

M-am documentat înainte, știam la ce să mă aștept și, totuși, Petra a reușit să-mi depășească așteptările.

Care este obiectivul turistic care te-a impresionat cel mai mult dintre toate destinațiile vizitate?

În peste 20 de ani de călătorii prin lume, am ajuns în peste 70 de țări și am adunat o arhivă imensă de fotografii. Multe dintre ele n-au fost niciodată postate – dar fiecare surprinde un moment, un instantaneu sau un detaliu care merită văzut.

Așa că, în loc să rămână pe un hard într-un folder, m-am gândit să le împărtășesc cu voi. În fiecare săptămână, aleg o fotografie din arhivă și o postez aici, alături de o amintire, o poveste scurtă sau un gând de drum.

E un exercițiu de memorie, de călătorie și de împărtășit.

Poza săptămânii o poți găsi și pe pagina de Facebook sau Instagram! Caută după tagul #ArhivaLuiMario

Leave a Reply