Lamu este cunoscută și drept „insula măgarilor”, iar fotografia explică destul de bine de ce. Pe faleză, câțiva dintre localnicii cu patru picioare își văd liniștiți de drum, în timp ce bărcile tradiționale dhow așteaptă la mal. Nu este o scenă organizată pentru turiști, ci o parte firească a vieții de zi cu zi.
În zona orașului vechi, străzile înguste nu permit circulația obișnuită a automobilelor, așa că măgarii au rămas principalul mijloc de transport pentru mărfuri și o parte dintre deplasările localnicilor. Îi vezi peste tot, pe străzi, pe faleză, în fața magazinelor și uneori chiar în mijlocul drumului, unde câte unul stă nemișcat, aparent fără niciun scop. În jurul lui e forfotă, lumea trece, dar el privește în gol, de parcă ar avea de rezolvat niște probleme existențiale. Este măgarul „depresiv”. E melancolic? E doar încăpățânat?
Iar experiența Lamu vine la pachet și cu o atmosferă olfactivă pe care fotografiile nu o pot reda: miros de măgari, urină și fecale de măgari. Nici locuințele și nici multe dintre unitățile de cazare nu au ferestre cu geamuri, ci mai degrabă gratii și obloane din lemn. O realitate locală ceva mai puțin filtrată decât imaginile perfecte din broșurile turistice.
Dar Lamu înseamnă mult mai mult decât măgari. Orașul vechi, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2001, este una dintre cele mai bine conservate așezări swahili din Africa de Est. Cu o istorie de peste 700 de ani, a fost un important centru comercial pe rutele Oceanului Indian, unde influențele africane, arabe, persane și indiene s-au întâlnit și au format o identitate culturală aparte.
Casele din piatră de coral, ușile din lemn sculptat, moscheile și aleile înguste păstrează atmosfera unui alt timp. Iar bărcile dhow amintesc de epoca în care comerțul maritim lega coasta est-africană de Peninsula Arabică și de Asia.
Care este cel mai neobișnuit mijloc de transport pe care l-ai folosit într-o călătorie?
În peste 20 de ani de călătorii prin lume, am ajuns în peste 70 de țări și am adunat o arhivă imensă de fotografii. Multe dintre ele n-au fost niciodată postate – dar fiecare surprinde un moment, un instantaneu sau un detaliu care merită văzut.
Așa că, în loc să rămână pe un hard într-un folder, m-am gândit să le împărtășesc cu voi. În fiecare săptămână, aleg o fotografie din arhivă și o postez aici, alături de o amintire, o poveste scurtă sau un gând de drum.
E un exercițiu de memorie, de călătorie și de împărtășit.
Poza săptămânii o poți găsi și pe pagina de Facebook sau Instagram! Caută după tagul #ArhivaLuiMario
