You are currently viewing Poza săptămânii #58:Maya Bay, paradoxul consumerismului turistic – Ko Phi Phi Leh, Thailanda
📸 © 2023 Mario Csipai

Poza săptămânii #58:Maya Bay, paradoxul consumerismului turistic – Ko Phi Phi Leh, Thailanda

Când am văzut pentru prima dată filmul The Beach (Plaja) și peisajele spectaculoase din Maya Bay, mi-am spus că într-o zi trebuie să ajung acolo. Nu mi-am pus atunci întrebări despre overtourism sau despre implicațiile morale ale vizitării unui loc devenit celebru. Eram doar fascinat de imaginea unui paradis tropical.

Privind în urmă, este interesant că filmul ridică tocmai astfel de întrebări. Dincolo de peisajele impresionante, The Beach vorbește despre consumerismul romantic, egoism, trădare, iubire, speranță și despre iluzia găsirii unui paradis neatins.

Ironia este că succesul filmului a avut un efect exact opus mesajului său. Maya Bay a devenit una dintre cele mai căutate destinații din lume, iar în doar câțiva ani mii de turiști și sute de ambarcațiuni ajungeau zilnic aici. Recifurile de corali au fost grav afectate, ecosistemul a început să se degradeze, iar liniștea care făcea locul atât de special aproape că dispăruse.

Din fericire, autoritățile thailandeze au avut curajul să ia o decizie radicală. În 2018, au închis complet Maya Bay pentru a permite naturii să se refacă. După mai mulți ani, golful a fost redeschis, însă în condiții complet diferite: bărcile nu mai au voie să acosteze pe plajă, accesul se face pe un ponton construit pe partea opusă a insulei, numărul vizitatorilor este limitat, iar în anumite perioade din an plaja este închisă pentru regenerarea ecosistemului.

Fotografia aceasta am realizat-o în 2023. Am găsit un loc care încearcă să își recapete echilibrul și care demonstrează că uneori cea mai bună decizie pentru turism este să protejezi ceea ce l-a făcut posibil.

Maya Bay rămâne unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut, dar și unul dintre cele mai bune exemple despre cât de fragilă este granița dintre promovarea unei destinații și supraturism.

Unde crezi că se termină dorința legitimă de a călători și unde începe consumerismul turistic? 

În peste 20 de ani de călătorii prin lume, am ajuns în peste 70 de țări și am adunat o arhivă imensă de fotografii. Multe dintre ele n-au fost niciodată postate – dar fiecare surprinde un moment, un instantaneu sau un detaliu care merită văzut.

Așa că, în loc să rămână pe un hard într-un folder, m-am gândit să le împărtășesc cu voi. În fiecare săptămână, aleg o fotografie din arhivă și o postez aici, alături de o amintire, o poveste scurtă sau un gând de drum.

E un exercițiu de memorie, de călătorie și de împărtășit.

Poza săptămânii o poți găsi și pe pagina de Facebook sau Instagram! Caută după tagul #ArhivaLuiMario

Leave a Reply